Articol scris de Ioana Alexandra Antone

 

Fredrik Backman este unul dintre autorii momentului, un scriitor musai de citit și asimilat în acești ani dificili și incerți. Scriitor, blogger și editorialist de origine suedeză,  cărțile sale au ajuns bestseller și au fost traduse în peste 25 de țări, bucurându-se de un real succes și în România, la editura Art fiind traduse toate titlurile sale: „Un bărbat pe nume Ove”, seria Beartown – în original Bjornstad („Scandalul”,  „Noi contra voastră”, „Învingătorii”), „Oameni anxioși”, „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” și „Britt-Marie a fost aici”.

Citind cărțile lui Backman, cu un ochi plângi, iar cu celălalt râzi. Ai impresia că asiști în culisele unei piese tragico-comice, în care personajele ți se dezvăluie treptat, bucățică cu bucățică, lasându-și sufletul la picioarele tale. Cu cât pătrunzi mai adânc în viața acestor personaje, cu atât mai mult capătă sens acțiunile întreprinse de acestea, acțiuni pe care la inceput le vei considera hilare, ciudate, poate chiar imposibil de pătruns cu mintea. Însă cu cât te apropii mai mult de finalul piesei, cu atât mai repede vei realiza care este tragedia din spatele aparentei comedii. Scrierile lui sunt precum o îmbrățișare caldă și confortabilă, te pătrund în profunzime, îți sondează cele mai lăuntrice temeri și dorințe, te (re)învață ce înseamnă candoarea, empatia și umanitatea, îți redau speranța, iar la final te trezești transformat, uimit de impactul lăsat asupra ta, cu inima mai ușoară, lacrimi în ochi și un zâmbet sincer pe buze.

Backman sondează magistral mintea umană, dezvăluindu-ne dedesubturile acesteia. Având ca principale teme dragostea, viața și moartea, cele trei subiecte indispensabile atunci cand ne referim la artă – fie ea scrisa, jucată, ș.a.m.d -, Oameni anxioși este un roman profund și înduioșător, amuzant și trist deopotrivă, care îți pune mintea și sufletul la încercare, provocându-te să privești adânc în interior și să te întrebi dacă ești suma tuturor experiențelor tale de până acum ori ai capacitatea de a te situa undeva mai presus de acestea.

În zilele acestea, toți suntem prea preocupați să ne ocupăm timpul și gândurile cu bucățica noastră de teren infertil pentru a putea conștientiza lucrul, destul de evident, că de fapt, toți suntem în aceeași barcă, toți avem aceleași angoase, neputințe, anxietăți și dureri, și că ar trebui să facem front comun, să vâslim în aceeași direcție, să fim uniți și să construim un viitor mai bun împreună, nu să ne punem piedici reciproc.

Suntem doar străini care trec unul pe lângă celălalt, iar anxietatea ta o atinge în treacăt pe a mea când fibrele hainelor noastre se încurcă și se descurcă preț de-o clipă în aglomerația de pe trotuar. Și nu știm niciodată cu adevărat ce facem unii cu alții, unii pentru alții, unii împotriva altora.

Într-o societate dezamăgitor de  bolnavă și consumeristă, în care nevoile emoționale ale omului sunt cunoscute drept vulnerabilizări inutile, într-o societate în care banii și puterea ne-au furat dreptul la bunăstare, sănătate, fericire, ba chiar și dreptul la umanitate – căci cu cât societatea este mai tehnologizată, consumeristă și nepăsătoare, cu atât omul este mai dezumanizat, mai dependent, mai sărăcit de ultima brumă de bucurie -, într-o astfel de societate oarbă, surdă, mută și lipsită de verticalitate, oamenii au devenit simple păpuși, mânuite cu răutate și nepăsare de către cruzii păpușari aflați la putere. Într-o lume în care noi toți suntem reduși la tăcere, împovărați de stres, muncă nesatisfăcătoare și sentimente negative, înghițiți de mașinăria numită piață financiară, avem nevoie mai mult ca oricând să ne simțim în siguranță, acceptați, înțeleși și iubiți sincer și dezinteresat.

N-a fost neapărat nici vina făptașului. Ci a societății. Nu pentru că societatea ar purta vina pentru nedreptățile care împing pe cineva pe căi greșite (deși poate că societatea e de vină, dar nu e tocmai relevant acum), ci pentru că, în ultimii ani, societatea a devenit un loc în care nimic nu mai e ce era odată.

Singurii care se prăbușesc sunt oamenii. Băncile rămân în picioare, piața financiară n-are inimă care să-i fie frântă.

Însă toate aceste deficiențe sociale pot fi contracarate dacă noi ne alegem cu atenție modelele. Iar puterea lecturii și forța cu care scriitori precum Backman ridică numeroase întrebări referitoare la umanitate și rolul societății sunt două instrumente esențiale în acest proces de creștere, vindecare, autocunoaștere.

Cred cu tărie în puterea cuvintelor rostite cu înțelepciune și empatie și cred și mai mult în capacitatea oamenilor de a transforma aceste cuvinte în realitate; pe scurt, de a ne transforma intențiile și gândurile în fapte care să conteze și să aducă o schimbare benefică.

Despre intenții, anxietăți și toate subiectele enumerate mai sus este vorba și în cartea de față, un roman nonconformist scris în inegalabilul stil al autorului nordic. Scenariul imaginat de Backman, o vizionare de apartament ce are loc în ajunul Noului An, este transformată subit și hilar în cea mai ingenioasă, profundă și sigură luare de ostatici, iar personajele care se perindă prin fața cititorului întruchipează oameni ca mine și ca tine, simpli dar în același timp dificili, cu visuri și speranțe, cu dureri în suflet, ce cară bagaje emoționale așa cum doar un om poate să o facă: ori în tăcere, suferind și îndurând fără ca alții să știe sau fără ca altora să le pese, ori strigându-și amarul și neputința. Te vei regăsi în poveștile lor de viață, vei râde și vei plânge alături de ele, vei vrea să le îmbrățișezi, să ți le faci prieteni și să le asiguri că, în ciuda faptului că viața pare, de cele mai multe ori, o tragedie completă ori o dramă continuă fără un strop de lumină izbăvitoare, este, de asemenea, și o călătorie provocatoare pe parcursul căreia poți întâlni sprijin, înțelegere, un umăr pe care să plângi, o pereche de ochi căptușită cu empatie, care să te privească până în străfunduri, o prietenie sinceră, poate chiar o iubire pe viață.Oameni anxiosi

O creatură mică și rea, invizibilă la radiografie, îi alerga prin vene și îi umplea mintea cu șoapte despre cât de bună de nimic era, cât de slabă de caracter și de urâtă și despre cum n-avea să fie vreodată un om întreg. Îți pot da prin cap lucruri inexplicabil de stupide când lacrimile ți-au secat sau când nu poți face să tacă vocile pe care nimeni altcineva nu le aude. Până la urmă te epuizezi tot încordându-ți pielea pe coaste, nescoțând niciodată capul dintre umeri, mergând toată viața pe lângă pereți, cu pumnii încleștați până ți se albesc încheieturile degetelor și fiindu-ți la fel de teamă că nu te vede nimeni ca și să nu cumva să te vadă cineva.

M-am atașat iremediabil de toate personajele cărții. Backgroundul psihologic pe care autorul l-a construit cu migală și atenție pentru fiecare personaj în parte este remarcabil. Oameni anxioși nu este un  simplu roman de ficțiune, este o lecție de viață și o călătorie interioară care te răvășește, te zguduie, te face mai bun, mai conștient de potențialul pe care îl deții. Citind cartea,  simți că acumulezi informații esențiale și un amalgam de sentimete te răscolesc fără-ncetare.

Oameni anxioși mi-a arătat că cel mai mare dar de care dispune omul este capacitatea de a face bine și că toți ar trebui să fim empatici, uniți și mai ales neînfricați și dârji în fața problemelor. Că doar împreună putem construi un mâine mai sănătos. Că e atât de facil să te porți egoist și să răspândești ură și haos, să ai regrete, să faci greșeli. Dar cel mai dificil lucru este să stopezi acest comportament contraproductiv, să știi când să te oprești, să știi să eviți o acțiune pe care mai târziu o vei regreta, să știi când să taci sau să alegi o altă abordare. Pentru cei mai mulți dintre noi, cel mai dificil este să nu rănim altă ființă umană.

Radiografie realistă a societății, Oameni anxioși invită la introspecție și te lasă cu o anumită căldură în suflet și cu speranța că, poate, umanitatea nu este pe deplin pierdută. Că frumosul și dificilul pot coexista și chiar se completează. Că anxietatea duce și la bucurie, conștientizare. Că două (sau mai multe) suflete își pot uni forțele nu datorită similarităților dintre ele, ci în ciuda diferențelor și a greutăților cu care se confruntă, iar din această ecuație să rezulte vindecare, bucurie, progres.

Se spune că personalitatea unui om este suma experiențelor sale de viață. Dar nu e întru totul adevărat, căci, dacă trecutul nostru ar fi tot ce ne definește, nu ne-am putea suporta pe noi înșine. Trebuie să ne convingem că suntem mai mult decât  greșelile noastre de ieri. Că suntem și cele mai bune alegeri pe care le vom face, că suntem și toate zilele noastre de mâine încolo.

Tu ce cărți ai citit de Fredrik Backman, care ți-au plăcut și cum găsești stilul lui de scris?

Foto credits: @simona.citeste