Salut!
Numele meu este Alexandra, și sunt fondatoarea BooxBox România. La bază sunt economist și am lucrat mai mult de zece ani în domeniul financiar-contabil. Am locuit în UK timp de 3 ani, iar ideea BooxBox s-a înfiripat după ce hotărâsem că ne vom întoarce acasă și deja testasem câteva servicii similare din UK, care mi-au plăcut atât de mult încât am zis că trebuie să existe ceva de genul acela și la noi. Surpriza mea a fost să descopăr că singurul business similar este adresat copiilor, iar celelalte asemenea sunt pe altă nișă.
BooxBox s-a născut din dorința de a da mai departe. Citesc de când mă știu, dar în perioada de izolare am început să citesc și mai mult (o carte pe săptămână), iar unele cărți mi se păreau atât de bune încât voiam să dau mai departe ce aflam sau învățam din ele. În perioada de izolare mi-am reamintit câtă educație poți primi din cărți.
O dată ajunși în România, au urmat câteva luni de încercări, brainstorming și discuții cu diverși oameni, în încercarea de a afla ce citesc românii cel mai mult, pentru a ști cum să mă poziționez pe piață. Știam de la început că piața căreia urma să mă adresez (populația adultă a României) nu citește foarte mult și mi-am asumat acest risc, dar tot atunci am început să mă gândesc la ce i-ar putea atrage pe potențialii clienți, pe lângă cărți, și așa s-au născut Relaxing Bundle și Books and Wine.
Când am conceput pachetele BooxBox mi-am dorit foarte mult să includ în ele doar produse manufacturate la noi în țară, pentru ca atunci când cineva cumpără de la noi, de fapt susține mai multe afaceri locale, nu doar pe a noastră.
În selectarea cărților ne ajută în primul rând editurile cu care colaborăm, care ne trimit liste pre-selectate, apoi avem câțiva cititori avizi cărora le furnizăm cărți, ei le citesc, le citim și noi și la final le alegem pe cele mai bune. Pe partea de organizare momentan sunt singurul factor decizional și operațional.
Deși BooxBox este abia la început, sigur că au existat momente în care m-am întrebat dacă chiar se merită tot efortul, însă după ce am expediat primele pachete în luna decembrie și am început să primesc feedback-urile clienților, totul a căpătat sens.
În prezent încă am un job part-time în domeniul financiar, iar abilitatea de a face aceste două activități total diferite în paralel este și datorită cărților pe care le-am citit de-a lungul timpului și care m-au ajutat să devin mai organizată, să pot prioritiza task-uri, să știu când să continui ceva și când să las baltă o anumită idee care chiar nu funcționează și multe altele. Desigur, contează foarte mult să ai și un sistem de suport bun, cum ar fi un partener (logodnic în cazul meu) foarte înțelegător și familia care ne sună când știu că împachetăm să vadă dacă ne descurcăm sau avem nevoie de ajutor.
Spunea cineva pe un blog că BooxBox este o afacere și că eu știu să vând. Ei bine, da, BooxBox este o afacere, dar cu toții trebuie să trăim din ceva, iar eu mi-am ales să vând bucurie altora – și nu văd nimic greșit în asta. Cât despre faptul că știu să vând, asta rămâne de văzut. 🙂
Faptul că am trăit printre oameni de business de tânără și experiența din domeniul financiar m-au ajutat foarte mult să dau startul acestei afaceri – de la concept, mecanismul după care funcționează BooxBox, relația cu furnizorii, negocieri, pachete, comenzi ș
amd.
Prin BooxBox îmi doresc să propag obiceiul lecturii! Îmi doresc să ne dezvoltăm împreună, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv. Îmi doresc să trăiesc într-o societate în care fiecare dintre noi își respectă aproapele, o societate creată din oameni cu valori solide, cunoștințe temeinice, profesioniști reali, și nu în ultimul rând, îmi doresc ca fiecare persoană adultă să citească frecvent!
Cred cu adevărat că educația nu trebuie să se oprească după ce am terminat școala și că ține de fiecare dintre noi să ne dorim și să facem mai mult pentru noi.
Pentru că îmi place să gândesc în perspectivă, vă mai spun și că BooxBox este aici să rămână și am planuri mari cu el.
Happy reading!
Alexandra
(Paula, îți mulțumesc pentru că mi-ai permis să pun poza cu tine!)
Hi, this is a comment.
To get started with moderating, editing, and deleting comments, please visit the Comments screen in the dashboard.
Commenter avatars come from Gravatar.