Iată că am ajuns deja în cea de-a doua lună de vară și, cum altfel, în cea de-a doua lună în care abonații BooxBox se bucură de cărți numai bune de luat pe plajă, în escapadele de weekend, la plimbările în parc, dar la fel de bune și de savurat, în liniște, dis-de-dimineață. Dacă și tu ai comandat pachetul lunii iulie, te invit cu drag să-mi scrii mai jos, în secțiunea de comentarii, în ce locuri te va însoți cartea sau, dacă ai ales BooxBox Double, cărțile de luna asta. Sunt tare curioasă să descopăr în ce momente și locuri le vei avea alături de tine.

Și, că tot veni vorba despre vacanțe și lenevit la soare, dacă ai citit deja newsletterul din pachet, cu siguranță ai aflat cu ce mi-am ocupat timpul în ultima vreme. Am valorificat din plin zilele libere însorite și i-am dăruit lecturii ce-i al lecturii: ore întregi de citit în tihnă. A fost o adevărată bucurie să pot face, pentru un timp, lucrurile într-un ritm mult mai domol decât de obicei, ceea ce permite-mi să-ți recomand și ție. Merită să-ți oferi, măcar din când în când, ore întregi de lectură, fără să stai cu ochii pe ceas. Recomandarea e valabilă și-n afara sezonului estival. 

După așa zile tihnite, m-am întors cu mai multă energie și cu forțe proaspete la pregătirea pachetelor BooxBox, iar acum – și la pregătirea acestui articol care, te avertizez, s-ar putea să-ți facă o poftă teribilă de citit, pe îndelete, undeva la soare. 🌞 

Relaxingbundlefictiunecarticadou

Relaxing Bundle ficțiune iulie

Luna aceasta am complotat cu Lampadaria Design și am creat huse de carte personalizate cu brand-ul nostru. Relaxing Bundle a inclus cartea lunii, semnele de carte și ilustrația cu pepeni pictată de Victoria Băloi, un ceai TeaHugs, newsletter-ul lunar și husele de carte. În luna iulie am inițiat o aventură olfactivă împreună cu Testament Collection și am parfumat toate pachetele – reacțiile au fost pe măsură, așadar mulțumim Testament! 

Booxboxparfumatcumirosdetestamentcollection

BooxBox cu miros de Testament

 

Cartea de ficțiune: Doamna England, de Stacey Halls (Ed. Nemira)

Considerată de autoarea Liz Hyder „un hibrid superb între Daphne du Maurier și Henry James” și bestseller Sunday Times, Doamna England este genul acela de carte care transpune imediat cititorii în atmosfera unei perioade de mult apuse: începutul secolului XX. Apreciată pentru descrierile vizuale, cartea oglindește, prin perspectiva protagonistei Ruby May, atât peisajele naturale din comitatul West Yorkshire, cât și pe cele sociale, reprezentative pentru Anglia secolului trecut.

„West Yorkshire, Anglia, 1904. Când Ruby May o poziție de dădacă în casa lui Charles și Lilian England, o familie de industriași bogați, ea speră că acesta va fi noul început pe care și-l dorește. Dar, pe când încearcă din greu să se adapteze la viața însingurată de pe domeniul Hardcastle House, își dă seama că ceva e putred în familie. Ceva legat de frumoasa și misterioasa doamnă England…

 

Doamna England este portretul extraordinar al unei căsnicii din epoca edwardiană, o poveste captivantă despre bărbați și femei, putere și control, curaj, adevăr și cea mai amară decepție. Pe fundalul unui peisaj dramatic, cu personaje vibrante, acest roman demonstrează că Stacey Halls este una dintre cele mai incitante voci noi din literatura britanică.”

 

Cartea de nonficțiune: Puterea regretului. Cum să mergi înainte privind în urmă, de Daniel Pink (Ed. Publica)

O viață trăită „fără regrete” nu ne garantează fericirea, ci dimpotrivă: percepute și integrate în moduri sănătoase, regretele ne pot ajuta să fim nu doar mai productivi în plan personal și profesional, ci și să trăim vieți mai fericite și cu mai mult sens. Daniel Pink, autorul bestsellerurilor A vinde e omenește, Drive și Când, argumentează, cu ajutorul cercetărilor din psihologia socială, neuroștiințe și biologie, de ce regretul este o componentă sănătoasă a ființei umane. Mai mult, autorul aduce în atenția cititorilor inclusiv o abordare dinamică, pragmatică, prezentând o serie de metode prin care oamenii pot să-și remodeleze perspectiva asupra celor patru regrete fundamentale și să învețe să le folosească în beneficiul lor. 

„Îmi place că Daniel Pink se ia la trântă cu unul dintre cei mai buni (și mai duri) profesori din viața mea – regretul. Am știut dintotdeauna că regretul mi-a adâncit legătura cu mine însămi și cu ceilalți, dar acum, datorită cercetărilor și povestirilor lui Dan, înțeleg de ce. Filosofia „fără regrete” nu înseamnă să trăiești cu curaj. Înseamnă să trăiești fără reflecție. Lumea are nevoie de această carte și de mai multă reflecție. Acum.”

(Brené Brown, Ph.D., autoarea bestsellerului Îndrăznește să conduci)

„Dacă presupuneți de mult timp că viața trebuie trăită „fără regrete”, atunci această carte este pentru voi. Într-un mod sincer, clar și concis, incomparabilul Daniel Pink sintetizează cele mai recente cercetări despre privitul în urmă la ceea ce s-ar fi putut întâmpla și vă arată cum vă poate propulsa către o viață mai fericită, mai productivă și bazată pe principii mai sănătoase.” 

(Angela Duckworth, autoarea bestsellerului Grit)

„Regretul s-ar putea să aibă nevoie urgentă de rebranding… Privind în urmă, am putea afla cum să mergem înainte. S-ar putea să descoperim adevărate lecții în momentele pe care le-am ascuns deliberat de noi înșine. Regretul a fost considerat mult timp un semn de slăbiciune, dar ce ar fi dacă l-am privi ca pe un punct forte?”

(The Washington Post)

„O privire pătrunzătoare și folositoare asupra traiectoriilor emoționale ale remușcării umane… Pink le oferă cititorilor îndrumări practice despre cum pot prospera depășindu-și greșelile și remodelându-le în ocazii de învățare.”

(Kirkus)

Scurt reminder estival: încă îți poți comanda din shop tote bag-ul, în ediție limitată, BooxBox x Victoria Băloi!

Tote bag-ul realizat, în ediție limitată, în colaborare cu ilustratoarea Victoria Băloi încă este disponibil în magazin. Îl găsești în două variante grafice: pepene roșu 🍉 și șezlonguri la malul mării ⛱️, precum și în două categorii de dimensiuni. Îl poți lua cu tine la mare, la plimbările în oraș, la cumpărături sau, de ce nu, la festivalurile de muzică de vara aceasta.

În plus, acum îl găsești și la preț redus: poți să-ți cumperi oricare dintre variantele mici cu 79 de lei (în loc de 99, prețul inițial) sau oricare dintre variantele mari cu 99 de lei (în loc de 119 lei, prețul inițial). 

Hai în magazin, alege-ți modelul preferat și alătură-te cititorilor din comunitatea BooxBox care au luat deja în călătoriile lor estivale sacoșa de pânză reutilizabilă!

Sacoșă BooxBox mare model plajă

Sacoșă BooxBox mare model plajă

 

Zile cu soare și pe luna viitoare,

Alexandra de la BooxBox