Tematica lunii aprilie a fost istoria. Deși este o lună a sărbătorii, nu puteam trece cu vederea evenimentele din vecini, astfel că ne-am dorit să includem cărți istorice. Le-am înduioșat puțin cu ilustrația pictată de Ana special pentru noi și cu produsele alese pentru cutia Relaxing Bundle, și anume: lumânările Twinkle cu iz de primăvară pe care le puteți folosi la masa de Paște sau oricând doriți să parfumați casa, biscuiții vegani de la Ambrozia, nelipsitele ceaiuri Teahugs și desigur, tipizatele noastre.
Aceasta a fost ultima lună de colaborare cu Ana Dincă pe partea de ilustrații, sau cel puțin pentru moment. Ideea noastră a fost să aducem arta și artiștii români mai aproape de voi, motiv pentru care lucrăm doar câteva luni cu un artist.
Relaxing Bundle din aprilie:
Secretul fotografei franceze de Natasha Lester de la Editura Nemira a fost cartea #ficțiune din luna aprilie.
Bestseller The New York Times
1942: Când cariera sa de fotomodel celebru este brusc întreruptă de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, Jessica May devine ziaristă și fotografă pentru Vogue și pleacă în Europa să scrie despre conflagrație. Tânăra își găsește salvarea în compania celor trei prieteni ai săi: jurnalista Martha Gellhorn, care o încurajează să încalce toate regulile, parașutistul Dan Hallworth, care o ajută să scrie povești cu adevărat importante, și Victorine, o fetiță care a crescut într-un spital de campanie.
2005: Curatoarea australiană DʼArcy Hallworth este chemată la un superb chateau francez ca să arhiveze o faimoasă colecție de fotografii. Însă, adevăratul mister care îi poate schimba viața este identitatea persoanei din spatele camerei foto.
„O carte captivantă, care își va cuceri cititorii încă din prima pagină!“ – Publisher’s Weekly
În grădina fiarelor de Erik Larson de la Editura Litera a fost cartea #nonficțiune din luna aprilie.
Erik Larson, autorul bestsellerului Siajul morții, ne oferă o poveste remarcabilă din timpul ascensiunii lui Hitler la putere.
Momentul este plasat în 1933, locul – Berlin, când William E. Dodd devine primul ambasador al SUA în Germania nazistă a lui Hitler, într-un an care s-a dovedit a fi un moment de cotitură în istorie.
Profesor în Chicago, Dodd își aduce cu el și soția, fiul și fiica, Martha. La început, Martha este fascinată de petreceri și de fast, de tinerii chipeși din cel de-al Treilea Reich, cu entuziasmul lor contagios pentru readucerea Germaniei într-o poziție de importanță mondială. Îndrăgostită de „Noua Germanie“, ea are aventuri una după alta, inclusiv cu primul șef al Gestapoului, Rudolf Diels.
Dar, pe măsură ce apar dovezile persecuției evreilor, confirmate cu înfrigurare de martori, tatăl ei telegrafiază îngrijorările către un Departament de Stat în mare măsură indiferent. Dodd urmărește alarmat în timp ce evreii sunt atacați, presa este cenzurată și încep să circule proiecte de legi înspăimântătoare. Pe măsură ce primul an curge și umbrele se adâncesc, familia Dodd experimentează zile pline de entuziasm, intrigă, romantism – și, în cele din urmă, groază, când un spasm sfâșietor de violențe și crime dezvăluie adevăratul caracter al lui Hitler și ambiția sa nemiloasă.
Scăldată în atmosfera tensionată a perioadei și oferind portrete de neuitat ale bizarului Göring și ale fermecătorului – deși sinistrului – Goebbels, În grădina fiarelor oferă o perspectivă uimitoare, de martor ocular al evenimentelor ce se desfășoară în timp real, dezvăluind o eră cu nuanțe și o complexitate surprinzătoare. Rezultatul este o lucrare extraordinară, ușor de citit, care spune multe despre motivul pentru care lumea nu a recunoscut amenințarea gravă reprezentată de Hitler până când Berlinul și Europa nu au fost înecate în sânge și în teroare.
„Se citește ca un thriller elegant… absolut convingător… minunat. O carte excelentă și antrenantă care merită să fie un bestseller.“ Washington Post
Ne găsiți foarte activi pe Instagram sau Facebook.
Happy reading,
Alexandra